25 de euro, preţul pe care îl plăteşte un turist la Râşnov, pentru a admira sau fotografia urşi, lupi şi râşi. Cât durează sezonul de observare şi ce peisaje spectaculoase pot fi văzute

0
320

Turiştii care vizitează Râşnovul pot merge la un observator de urşi, amenajat într-o zonă care oferă peisaje spectaculoase, pe Valea Lungă, unde, pentru 25 de euro, pot observa, timp de câteva ore, urşi, lupi sau mistreţi.

Râşnovul a decis să continue investiţiile în turism, astfel încât acestea să-i vizeze şi pe iubitorii muntelui, dar mai ales pe cei care vor să privească animalele sălbatice în habitatul lor natural.

Una dintre aceste investiţii este un observator de urşi, amenajat într-o zonă care oferă peisaje spectaculoase, pe Valea Lungă, în continuarea Cheilor Râşnoavei.

Cabana din care se pot observa animalele are aproximativ 25 de metri pătraţi, iar în interior pot sta 20 de persoane.

Tariful pe care trebuie să îl plătească turiştii care vor să vină la observator este de 25 de euro/persoană, acesta fiind administrat de Ocolul Silvic al oraşului Râşnov.

Ing. Gheorghe Puiu, şeful Ocolului Râşnov, a declarat că sezonul de observare a animalelor sălbatice este cuprins între lunile martie şi noiembrie, iar turiştii pot merge doar însoţiţi de un maestru de vânătoare, care se şi asigură că nu există niciun risc pentru vizitatori, având cu el şi o armă de vânătoare, în cazul în care există riscul apariţiei unui incident.

Durata la observator nu este limitată şi turiştii pot sta chiar câteva ore până când animalele îşi fac simţită prezenţa, iar condiţia de bază pentru ca animalele să nu se sperie şi să fugă este păstrarea liniştii.

Amenajarea observatorului a început în urmă cu trei luni, iar investiţia, care a fost asigurată integral din bugetul ocolului, s-a ridicat la suma de 30.000 de lei.

mai mult la :  http://www.mediafax.ro/social/25-de-euro-pretul-pe-care-il-plateste-un-turist-la-rasnov-pentru-a-admira-sau-fotografia-ursi-lupi-si-rasi-cat-dureaza-sezonul-de-observare-si-ce-peisaje-spectaculoase-pot-fi-vazute-16690849

Lasă un răspuns