Astazi începe la Râşnov Concursul internaţional de scrima

0
104

În  perioada 3 – 4 octombrie va avea loc la Râşnov (sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 3, str. Piața Școlii, nr. 5), un concurs internaţional de sabie, pentru cadeţi şi speranţe (copii născuţi în 1999 şi 2000). Consursul va avea loc în premieră, în România, şi este organizat de Asociaţia Club Sportiv Muşchetarul Braşovean.

„La aceste categorii de vârstă, concursul de la Râşnov este cel mai important din Europa!  Au fost trimise invitaţii către Federaţiile de specialitate din Italia, Franţa, Spania, Moldova, Ucraina, Turcia, Kuweit, Bulgaria. Din România vor participa sabreri de la toate cluburile importante: Steaua, Dinamo, ACS Duel, CSTA, Riposta – toate din Bucureşti, CSM Braşov, Dinamo Braşov, Dinamo Râşnov, CSS Iaşi, Unirea Iaşi, CSS Slobozia, CSS Satu Mare“, spun organizatorii, într-un comunicat oficial.

La deschiderea evenimentului vor participa primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Mihai Covaliu, şi vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Scrimă, Ana Pascu.

caravana_scrimei_11

 

http://www.mytex.ro/stiri/184-sport/alte-sporturi/502870-concurs-international-de-sabie-la-rasnov.html

Lasă un răspuns