Dino Parc Râşnov şi-a dublat suprafaţa şi a reprodus cel mai mare dinozaur descoperit până acum în lume, Seismosaurus, care are 45 de metri lungime, scrie News.ro.

Noul exponat a fost inaugurat astăzi, când în parc a fost deschisă şi o nouă zonă a dinozaurilor şi mamiferelor preistorice care au trăit pe teritoriul României în zona Haţegului.

Dino Parc Râşnov deţine acum un număr total de 100 de exponate reproduse în mărime naturală şi atestate ştiinţific.

„Mă bucur că s-a ivit această ocazie de a reproduce în mărime naturală cel mai mare dinozaur descoperit până acum în lume, Seismosaurus, ce măsura 45 de metri lungime. Hotărârea de a expune acest gigant preistoric, care acum e vedeta parcului, a fost în strânsă legătură cu ideea noastră de a extinde Dino Parc Râşnov, după ce numărul vizitatorilor a crescut exponenţial în ultimii ani”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râşnov.

Profesorul Dan Grigorescu de la Facultatea de Geologie a Universităţii Bucureşti a completat: „Seismosaurus reprezintă dovada că lumea preistorică ce a existat pe această planetă are încă multe secrete, pe care dorim să le dezvăluim publicului larg într-o manieră educativă. De asemenea, astăzi inaugurăm la etajul 1 al clădirii principale expoziţia «Animale şi plante din trecutul Pământului Românesc» în colaborare cu Muzeul de Geologie”.

Luna aceasta, în parc a fost inaugurat şi un cinematograf 360° de grade, care va permite vizionarea filmelor tematice într-un nou format interactiv, cu o peşteră special amenajată în care se găsesc fosile de dinozaur, o corabie cu un traseu interactiv, o camera senzorială cu sunete de dinozauri şi mamifere preistorice şi multe alte exponate.

mai mult la :   www.bursa.ro

Lasă un răspuns