ECOLOGISTII PENTRU RÂȘNOV

0
96

Pentru râșnoveanul Daniel Diaconu, până ieri prea puțin cunoscut în „liga mare” a politicii locale , și-au dat mâna peste Brașov, PSD, ALDE, PER şi PMSL. Născută chiar în sediul PSD Braşov, Alianţa RÂȘNOVUL TĂU merge la alegerile din 11 iunie pentru Primărie pe mâna ecologistului carismatic, ce pare favoritul sondajelor. De mână cu actualul primar interimar, Liviu Butnariu, merge însă liderul liberal, până acum invincibil la Rosenau, Adrian Veștea. Cei doi anunță deja, furând evident startul, de pe pereții urbei „treabă chibzuită”. Diaconu spune că nu se teme. Nici de mitul Veștea la Râșnov, care trebuie mutat la „alt nivel”. Că e plafonat. Nici de vreo ne-susținere de la județ. Că Adrian Veștea spune că susține oricum orice primar, de orice doctrină. Și că, în plus, banii vin acum de la Guvern, nu de la Consiliul Județean. El are susținerea celor de la guvernare.

Are 35 de ani, a crescut la Râșnov și în zona veche știe și salută pe toată lumea, după tiparul comunităților mici, tradiționale. Vine din mediul privat și știe , altfel decât bugetarul, valoarea banului care trebuie produs, că nu pică de nicăieri. Știe ce înseamnă să trăiești presiunea vânzărilor care, dacă nu se fac, firma nu are bani pentru salariile oamenilor. Ïn politică a intrat după o problemă majoră de sănătate care i-a clintit nițel egoismul imperb.

 

sursa :  www.facebook.com/mixtv.brasov/

Lasă un răspuns