Festivalul “Zup la Râşnov” i-a atras pe turişti la munte. Bucătarii şi-au demonstrat măiestria

0
301

Valea Prahovei este în acest sfârşit de săptămâna şi valea aromelor. La Râşnov, bucătării şi-au demonstrat măiestria într-un concurs de zup, o tocăniţă tradiţională săsească, cu legume şi slănină afumată.

Cei mai mulţi dintre turişti au preferat totuşi clasicul grătar, cu fripturi de pui şi porc, făcute în aer liber.

La festivalul “Zup la Râşnov”, Aurel s-a făcut remarcat, în primul rând, datorită celor care i-au făcut galerie.

– Toate neamurile mele mă susţin!
– Ce aţi pus aici?
– În primul rând, suflet, domnule, a pus suflet prima dată că altfel nu iese mâncarea bună.”

Zupul este o mâncare săţioasă specifică zonei, iar saşii o pregăteau atunci când mergeau la câmp. Reţeta este simplă, pe baza de cartofi, ceapă, ardei şi slănină afumată. Secretul constă însă în mirodenii.

Concurent bucătar: “Se călesc legumele, ardeiul cu ceapă, se adaugă cartofi, condimente după gust, slăninuţă prăjită, acesta este zupul.”

Bere rece a fost din belşug în Valea Cerbului.

Pentru că vremea a fost prietenoasă şi alţii au dat o fugă până la munte. Drumeţiile la pas ori cu bicicletă nu au dus lipsa de adepţi.

Din păcate, de duminică încep ploile la munte.

http://stirileprotv.ro/stiri/travel/festivalul-zup-la-rasnov-i-a-atras-pe-turisti-la-munte-bucatarii-si-au-demonstrat-maiestria.html

Lasă un răspuns