Investiţiile care vor fi realizate la Râşnov în 2017

0
86

Viceprimarul cu atribuţii de primar al Râşnovului, Liviu Butnariu, a anunțat joi, într-o conferinţă de presă, ce investiții vor fi realizate în stațiune în acest an, cu mențiunea că lucrările sunt puțin întârziate din cauză că bugetul s-a aprobat târziu.

Astfel, Polinclinica va intra în renovare, se va mansarda, se va monta un lift exterior și se va face anveloparea clădirii. Ulterior, se va realiza un alt proiect pentru amenajarea cabinetelor și a spațiilor din interior.

La capitolul învățământ, sunt prevăzute fondur pentru iyolarea termică exteriorară a școlilor şi amanajarea unui teren de tartan, pentru fotbal și baschet, la şcoala generală nr. 2. Tot la acest capitol sunt prevăzute proiecte noi, respectiv executarea unui studiu de fezabilitate pentru creșa din Cartierul Primăverii și mansardarea grădinței din Piața Școlii în vederea măririi numărului de clase.

Referitor la asfaltări, se lucrează la drumul Glăjăriei, pentru care s-au alocat 4 milioane de lei, dintre care 2,8 milioane de lei sunt fonduri de la Progamul Naţional de Dezvoltare Locală. Anul acesta se finalizează strada Izvorului și Caragiale, sub Pleașă.

„Tot în acest an intrăm în cartierele ISR și Florilor. Licitația a fost atribuită, iar aici avem în vedere inclusiv partea de canalizare pluvială, iar cablurile vor fi introduse în subtearan. În Chimica, licitația este în curs iar până la sfârșitul lunii vom avea și executantul stabilit, pentru a începe și aici lucrărilor. Tot în primăvară vom finaliza strada Mihai Viteazul, partea de trotuar și conducta de apă, iar pe Valea Cetății parcare de 200 de locuri. De asemenea, după Paști, vom da ordin de începerea execuției pentru colectorul de ape pluviale care va subtraversa din DN73, unde se adună apa din Cartierul Doi”, a precizat Butnariu.

La Casa de Cultură, a mai spus edilul, la această oră se realizazează Studiului de Fezabilitate pentru renovare și transformarea acesteia într-un centru cultural, unde pe lângă Bibliotecă și Mediatecă vor fi săli cu expoziții temporare și permanente, precum și o sală pentru artiștii din Râșnov, care își vor putea expune operele. De asemenea, aici se va construi și un lift pentru persoanele cu dizabilități, iar la etaj va funcţiona și o sală pentru balet și alte activități pentru copii.

Bugetul orașului Râșnov, previzionat pentru 217, este de 61 de milioane de lei, dintre care 31 de milioane au fost repartizate pentru investiții.

 

mai mult la :  newsbv.ro

Lasă un răspuns