La Râșnov se va putea parca gratuit în moderna parcare de sub centrul orașului, în următorii cinci ani. Vezi cum arată noul centru al orașului după reabilitare

0
93

Noul Centru Istoric al Râșnovului a fost inaugurat oficial la finele săptămânii trecute, iar de atunci a devenit funcțională și parcarea subterană cu 100 de locuri. Primarul Râșnovului, Adrian Veștea, a precizat că în următorii cinci ani nu se va percepe nici un fel de taxă pentru parcare, iar de această facilitate vor putea beneficia atât localnicii, cât și turiștii.

Pentru ca noua parcare să nu fie însă transformată în garaj de către unii localnici, vor fi impuse și câteva reguli. „Avem în vedere implementarea unui sistem de monitorizare, cu tichete care vor trebui să fie puse pe parbriz. Durata maximă de staționare a unei mașini va fi de 12 ore, iar cele care stau mai mult, vor fi ridicate”, a subliniat primarul Râșnovului. După implementarea acestui proiect care a fost finanțat în proporție de 98% de către Uniunea Europeană, centrul orașului a fost transformat în pietonal, accesul rutier efectuându-se prin această zonă doar prin tunelul rutier de sub Piața Unirii, care are o lungime de peste 300 de metri. Acesta a fost inaugurat într-un mod original, primele care trecut pe sub Piața Unirii fiind autospecialele pompierilor râșnoveni.

Centru-Rasnov-inaugurare4

O zonă pietonală generoasă

„În Piața Unirii, zona pietonală are o suprafață de 6.000 de metri pătrați, iar pe strada Republicii, de peste 3.800 de metri pătrați. Era timpul ca aici, pe pietonal să avem atât evenimente culturale de care să se bucure atât comunitatea noastră, cât și turiștii care ne vizitează orașul”, a explicat primarul Râșnovului, Adrian Veștea.

La Râșnov se va putea parca gratuit în moderna parcare de sub centrul orașului, în următorii cinci ani. Vezi cum arată noul centru al orașului după reabilitare

Lasă un răspuns