Lucrările la DN 73, derulate cu încetinitorul. La Râşnov a apărut asfaltul şi pe ultima porţiune decopertată

0
236

La Râşnov a apărut asfaltul şi pe ultima porţiune decopertată. Între Râşnov şi Bran, încă se mai lucrează la casetele de lărgire, iar în respectivele zone este deschis doar un singur fir de circulaţie

Chiar dacă la finalul lunii august, conform unui grafic de lucru asumat în 31 iulie, constructorul care se ocupă de modernizarea DN 73 ar fi trebuit să închidă casetele de lărgire dintre Râşnov şi Bran, dar şi să toarne două straturi de asfalt în interiorul localităţii Râşnov, în prezent, lucrurile sunt tot în curs de derulare.

N-a fost nici 20 august, nici 20 septembrie
De altfel, cel puţin în cazul localităţii Râşnov, unde asfaltul nu fusese turnat până la data de 20 august, aşa cum s-a angajat constructorul, au urmat noi negocieri, în urma cărora a fost stabilită o nouă dată pentru finalizarea asfaltării: 20 septembrie. Ieri, pe 24 septembrie, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri ne-au precizat în Râşnov a fost turnat stratul de bază, iar până la începerea sezonului rece ar putea fi turnat şi cel de legătură. Ultimul strat, cel de uzură, este programat a fi turnat anul viitor, pe toate sectoarele de drum afectate de lucrări.

În ceea ce priveşte casetele de lărgire, mai sunt deschise patru, lucrările fiind în diferite stadii, astfel că regimul de şantier va mai dura o perioadă. Aceste casete sunt realizate pe porţiuni de 500 m, iar în zona afectată de lucrări sunt instalate semafoare, traficul desfăşurându-se alternativ, pe o singură bandă.

http://www.bzb.ro/stire/lucrarile-la-dn-73-derulate-cu-incetinitorul-a129762

Lasă un răspuns