Mortem, pentru prima dată în România, la Rockstadt Extreme Fest 2019 Râşnov

0
22
MORTEM, cunoscută trupă norvegiană de black metal, vine în premieră în România la Rockstadt Extreme Fest. Formată în 1989 de Marius Vold (Stigma Diabolicum, Thorns, Arcturus) şi de Steinar Sverd Johnsen (Arcturus, Covenant, Satyricon), Mortem a fost una dintre primele formaţii de profil, care a contribuit la punerea bazelor scenei black metal din Norvegia.
Totul a început cu intensul demo „Slow Death”, foarte bine primit de fanii black metal şi de critica de specialitate, urmat însă de o despărţire a trupei. Membrii formaţiei au început alte proiecte muzicale, precum Arcturus sau Thorns, care au devenit, de altfel, nume sonore la nivel internaţional. După o lungă tăcere, nostalgia pentru abordările muzicale incluse pe „Slow Death” a făcut ca trupa să se reunească într-o formulă nouă, duoul Marius – Sverd fiind întregit de cunoscutul Hellhammer la tobe (Mayhem, Covenant, Arcturus), de Tor Stavenes (1349) şi de Svart Lotus la bas (Svart Lotus, Den Saakaldte).
Iar asta nu e tot. Reunirea forţelor acestor muzicieni se va materializa şi într-un nou material, care va reînvia energia brută a materialului iniţial şi o va întregi cu elemente fresh, asezonate cu influenţe gore şi tonalităţi specifice începuturilor black metal-ului.
Pe scena de la poalele Cetăţii Râşnov, Mortem (Norvegia) va cânta alături de Bloodbath (Suedia), Clawfinger (Suedia) Adept (Suedia), 1349 (Norvegia), Bölzer (Elveţia), Mgła (Polonia), Candlemass (Suedia), Paradise Lost (Marea Britanie), Hypocrisy (Suedia), Asphyx (Finlanda), Schammasch (Elveţia), Ektomorf (Ungaria) şi de Korpiklaani (Finlanda). Noi nume consacrate în industria muzicală internaţională vor fi anunţate în curând. Abonamentele pentru ediţia 2019 s-au pus în vânzare în reţeaua iaBilet şi pe iabilet.ro.

Mortem este noul nume confirmat la Rockstadt Extreme Fest 2019, care va avea loc între 1-4 august 2019 la poalele Cetăţii Râşnov.

 

mai mult la adevarul.ro/entertainment/muzica/mortem-data-romania-rockstadtextreme-fest-2019-1_5c2495dbdf52022f75f425ee/index.html

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns