Nervi din nou pe DN73 A, între Râşnov şi Zărneşti

0
393

Drumul a fost închis sâmbătă pentru a fi reparată trecerea a nivel cu calea ferată. Mulţi şoferi nemulţumiţi, măsura fiind anunţată doar cu o zi înainte.

Segmentul din DN 73A cuprins între Râşnov şi Zărneşti a fost închis în cursul zilei de sâmbătă, pentru a se reface trecerea la nivel cu calea ferată dintre cele două localităţi. Restricţia a fost valabilă între orele 7.00 şi 19.00, perioadă în care administratorul privat al căii ferate a schimbat plăcile de beton, iar Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov a reparat rampele de pe drumul naţional.
În perioada închiderii drumului naţional, traficul a fost deviat pe DN 73, la care, din Zărneşti se ajunge pe DN 112 E (Tohanu Nou – Tohanu Vechi).
Închiderea drumului a fost anunţată vineri, cu nici 12 ore înainte de instituirea restricţiei de circulaţie, timp considerat insuficient de mulţi şoferi.

Unii şoferi aşteaptă lucrări similare şi între Cristian şi Râşnov
Lucrările au fost prezentate şi pe pagina de Facebook a direcţiei, iar postarea a fost comentată de zor. De altfel, cu această ocazie, unul dintre cei care postat comentarii,  Claudiu Andrely, i-a anunţat pe drumarii braşoveni că mai o trecere la nivel cu probleme în zonă: „Poate faceţi ceva şi la trecerea dintre Râşnov şi Cristian”.  Observaţia şoferului în cauză este îndreptăţită, din moment ce la respectiva trecere la nivel cu calea ferată se formează cozi interminabile din cauza şoferilor care merg foarte încet, pentru a nu-şi rupe maşinile.

http://www.bzb.ro/stire/nervi-din-nou-pe-dn73-a-intre-rasnov-si-zarnesti-a127951

Lasă un răspuns