Patrula Veteranilor, spectacol în zăpadă la Râşnov

0
274

Şapte echipe s-au întrecut, duminică, la proba vedetă a Serbărilor Zăpezii. În acest weekend, Râşnovul a găzduit Serbările Zăpezii, eveniment tradiţional pentru fiecare început de an, care a avut loc la Baza Olimpică pentru sporturi de iarnă de pe Valea Cărbunării.

În cadrul programului evenimentului s-a desfăşurat Cupa Cetate Râşnov la biatlon, competiţie dedicată copiilor şi cadeţilor, sportivii angrenaţi întrecându-se la proba lungă, respectiv la proba de sprint.
De asemenea, elevii de la şcolile din oraş au participat la jocuri specifice în zăpadă, cei mici având parte şi de concursuri de sărituri cu schiurile şi schi fond.

Cel mai aşteptat moment al serbărilor a fost, ca în fiecare an, Patrula Veteranilor, care la această ediţie a evenimentului s-a desfăşurat sub denumirea „Memorialul Campionilor – Schi fond şi biatlon”.
Proba masculină a concursului a fost câştigată de patrula compusă din Soric Dorin, Bogyor Sorin, Reit Dorin, Tocanie Răzvan, Branescu Adrian, Cacină Valentin şi Francisco Savu, aceştia fiind urmaţi pe podium de Oltean Ionuţ, Cristolovean Eugen, Bucşa Bogdan, Călăican Mihai, Butnaru Valică, Beldugan Daniel şi Cristocea Ciprian, respectiv Bott Gelu, Moraru Marius , Chitu Dan, Teposu Stelian, Niţu Robert, Bott Emil şi Babeş Emil.

La concursul feminin, pe primul loc s-au clasat Gaspar Daniela, Urs Lenuţa şi Giurgi Anita, iar pe locul al doilea au venit Cacina Adina, Abalasei Simona şi Tudor Mărioara.

„La Patrula Veteranilor au participat 41 de sportivi, în 7 patrule, 5 la masculin şi 2 la feminin. De asemenea, ne-am bucurat să vedem o prezenţă numeroasă în rândul copiilor, aceştia având parte de trei zile pline de jocuri. Le mulţumim şi profesorilor care i-au mobilizat şi care au pus din nou umărul la un eveniment reuşit, pe care, cu siguranţă, îl vom repeta şi în următorii anii”, a declarat Liviu Butnariu, primarul Râşnovului.

http://www.bzb.ro/stire/patrula-veteranilor-spectacol-in-zapada-la-rasnov-a121135

Lasă un răspuns