Ploaie de goluri. Râşnovul s-a impus cu 5-2la Mediaş

0
126

Olimpic Cetate Râşnov s-a impus spectaculos pe terenul „satelitului” lui Gaz Metan Mediaş, vineri, scor 5-2 (3-1), în etapa cu numărul 13 din Liga a 3-a.
Alin Damian a deschis scorul (16), gazdele au egalat imediat prin Costea (18), însă atacantul râşnovenilor a făcut 2-1 (26) şi a reuşit apoi hattrick-ul, dintr-un penalty (40), stabilind scorul pauzei.
Tot dintr-un penalty au redus medieşenii din diferenţă, prin Stancu (70), însă în ultimele minute ale jocului Mariean (90) şi Neculăescu (90+3) au adus liniştea pentru trupa lui Florin Dîrvăreanu, care cu 22 de puncte ocupă locul 6 în Seria a V-a.
Cealaltă formaţie braşoveană din C5, AFC Hărman (foto), a avut parte tot de un meci cu goluri multe, dar din păcate încheiat cu o înfrângere, pe teren propriu, 2-3 (1-1) cu Unirea Tăşnad.
Roşu a deschis scorul pentru echipa lui Daniel Bona (2), în meciul disputat sâmbătă, însă Nemeş a egalat pentru sătmăreni (38), la pauză intrându-se cu scor egal şi cu portarul Căucă eliminat din tabăra hărmănenilor.
Totuşi, acelaşi Roşu a făcut 2-1, la două minute de la reluare, însă spre final oaspeţii au întors prin Parnău (72) şi Cocean (82). Hărmanul ocupă momentan locul 10, cu 14 puncte.

Etapa 13
Unirea Dej – ACS Unu Fotbal Gloria 0-1
AFC Odorheiu Secuiesc – MSE Târgu Mureş    0-1
CFR Cluj 2 – Sănătatea Cluj 1-0
Gaz Metan Mediaş 2 – Olimpic Cetate Râşnov 2-5
Minaur Baia Mare – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc  1-1
CS Iernut – Sticla Arieşul Turda 0-1
ACS Fotbal Comuna Recea – Avântul Reghin 2-1
AFC Hărman – Unirea Tăşnad 2-3

Clasament
1. ACS Fotbal Comuna Recea     33
2. AFK Miercurea Ciuc     27
3. CFR Cluj 2     26
4. Minaur Baia Mare     26
5. Sănătatea Cluj     23
6. Olimpic Cetate Râşnov    22
7. Sticla Arieşul Turda    21
8. Avântul Reghin    20
9. Unirea Tăşnad    20
10. AFC Hărman     14
11. AFC Unu Fotbal Gloria    14
12. Unirea Dej    12
13. MSE Târgu Mureş    12
14. AFC Odorheiu Secuiesc     9
15. CS Iernut     6
16. Gaz Metan Mediaş 2     4

 

sursa :  http://www.bzb.ro/stire/ploaie-de-goluri-a131839

Lasă un răspuns