Poliţia Economică şi OPC-ul, amenzi de 117.900 de lei, la Râşnov

0
370

Neafişarea preţurilor şi neemiterea bonurilor fiscale, cele mai întâlnite nereguli la comercianţii controlaţi.

În această duminică, între orele 12.45 şi 17.00, polițiști de investigare a criminalității economice, polițiști din cadrul Politiei Stațiunii Rasnov și inspectori din cadrul Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Braşov au acționat pe raza stațiunii Râșnov în scopul prevenirii și combaterii faptelor ilegale în domeniul comerțului ambulant și alimentației publice.

Cu aceasta ocazie au fost efectuate verificări pe linia respectării prevederilor Legii 12/1990 Rep. privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de comerţ ilicite, OUG nr. 28/1999 Rep. privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, O.G. nr. 21/1992 Rep. privind protecția consumatorilor şi Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu privire la existenţa documentelor legale de proveniență pentru mărfurile comercializate şi evidențierea veniturilor.

Au fost controlate un număr de 38 societăți comerciale și persoane fizice și au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale în valoare totala de 117.900 lei.

Şase dintre ele, în valoare de 67.500 de lei, au fost acordate pentru neafișarea prețurilor la produsele comercializate și nerespectarea condițiilor legale de efectuare a actelor de comerț, iar 14 sancţiuni, în valoare de 46.500 lei, au fost aplicate pentru neemiterea bonurilor fiscale pentru mărfurile comercializate.

mai mult la :  http://www.bzb.ro/stire/politia-economica-si-opc-ul-amenzi-de-117900-de-lei-la-rasnov-a118331

Lasă un răspuns