Râşnovul a fost „oraşul copiilor” pentru o zi

0
80

Peste 1.500 de copii au ocupat ieri toate parcurile și terenurile de sport din oraș, într-un festival al copilăriei.

La Râşnov, ziua de 1 Iunie a fost sărbătorită în avans, marţi, când practic tot oraşul a fost al celor mici. Programul a început de dimineaţă, la ora 9.00, în centrul oraşului, cu festivitatea de deschiderea a festivalului cultural-sportiv „Ziua Copilului”, după care participanţii s-au îndreptat, alături de profesorii lor, la locaţiile de desfăşurare a activităţilor.

„A fost o zi plină pentru copiii de la toate unităţile de învăţământ din oraş. Activităţile au fost organizate de Clubul Sportiv Olimpic Cetate, Primărie şi Consiliul Local, în colaborare cu toate şcolile şi grădiniţele din oraş. Ne-am bucurat de un eveniment plin de viaţă, aşa cum stă bine unei sărbători a copiilor”, ne-a declarat viceprimarul Râşnovului, Liviu Butnariu.

Astfel, la Complexul Olimpic de pe Valea Cărbunării s-au desfăşurat competiţii de sărituri cu schiurile pentru copii, biatlon, schi fond cros şi role.

Totodată, pe Valea Cetăţii au avut loc jocuri de fotbal, pe terenul Şcolii „Peter Thal” s-a jucat volei, la Şcoala Gimnazială nr. 3 micuţii s-au întrecut la handbal, scrimă şi tenis de câmp, pe terenul din zona Gării s-au disputat meciuri de rugby, iar în centrul oraşului au avut loc demonstraţii de karate, desene pe asflat şi un program artistic – dansuri populare, cântece populare, montaj literar şi un program în limba germană. La aceste activităţi au participat elevi de la clasa zero până la liceeni aflaţi în pragul Bacalaureatului, în timp ce copiii de la grădiniţe s-au jucat, au dansat şi au cântat pe strada Ion Creangă şi în parcurile Ion Luca Caragiale, Romacril şi Piaţa Şcolii.

mai mult la :  www.bzb.ro/stire/rasnovul-a-fost-orasul-copiilor-pentru-o-zi-a112352

 

Lasă un răspuns