Se păstrează tradițiile, la Râşnov. Sâmbătă are loc „Balul căluşarilor”

0
50

Ca în fiecare iarnă, căluşarii râşnoveni se vor aduna, sâmbătă, 20 ianuarie 2018, pentru a petrece la tradiţionalul lor bal, care, pentru al doilea an consecutiv a fost programat în luna ianuarie.

„Sunt oameni care sunt plecaţi în perioada sărbătorilor, pe 26 decembrie, data la care ne adunam odinioară, astfel că am hotărât, pentru o prezenţă cât mai mare, să petrecem pe 20 ianuarie. Balul se va desfăşura la restaurantul Centru Nord, începând cu ora 18.00”, a explicat Dorin Armăsar, unul dintre organizatori.

Programul evenimentului urmează în linii mari aceleași manifestări ca la ediţiile trecute.

  „Balul căluşarilor” va fi deschis, bineînţeles, de Dansul Căluşarilor, iar la ineditul spectacol, pe lângă jocurile populare prezente an de an precum Sârba, Brâul, Fecioreasca sau Căluţul oltenesc, se va dansa şi străvechiul „Romana”. Petrecerii i se va alătura şi grupul de dansuri „Mugurelul”, condus de Diana Corboş.
Petrecerea de sâmbătă, va avea loc sub coordonarea aceleiaşi „căpetenii”, Ilie Mircea, ajuns la 90 de ani.

„Chiar dacă de câţiva ani nu mai joacă, Ilie Mircea, cel care ne-a încântat timp de zeci de ani cu dansurile sale, va fi căpetenia căluşarilor. Are 90 de ani şi va fi prezent, în straie de sărbătoare şi va conduce balul, ocupându-se de bunul mers al acestuia”, a explicat consilierul local Dumitru Bucşa.

http://www.brasovultau.ro/articol/stiri/-balul-calusarilor-pastreaza-traditiile-sambata-la-rasnov.html

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns