Zece lucruri mai puţin cunoscute despre Cetatea Râşnov: primele fortificaţii sunt din neolitic, iar saşii nu lăsau românii să cumpere locuinţe în cetate

0
317
Cetatea Râşnov este un ansamblu fortificat situat pe dealul calcaros aflat la sudul oraşului, Este unul dintre cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania.

Cetatea Râşnov controla prin poziţia sa strategică accesul în Transilvania pe drumul Branului, denumit şi drumul regelui. De la fortificaţiile neolitice, la Cumidava Istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, ne-a oferit informaţii mai puţin cunoscute despre fortificaţiile care au existat în această poziţie strategică. „Pe Dealul Cetăţii Râşnov, cele mai vechi urme de locuire datează, conform descoperirilor arheologice din anul 2010, încă din epoca neolitică. Apoi, o nouă fază de locuire aparţine începutului epocii bronzului, arheologii identificând o aşezare apărată de un val de pământ prevăzut cu palisadă“, ne spune Nicole Pepene. Având în vedere poziţia geo-strategică de excpeţie, nici dacii nu au lăsat neexploatată această zonă. Astfel, în antichitatea clasică, pe Dealul Cetăţii se dezvoltă „Cumidava”. Localitatea (dava) este amintită între „oraşele strălucite ale Daciei” de către geograful Claudius Ptolemeu din Alexandria Egiptului, în al său Îndreptar geografic. Se pare că aşezarea fortificată a a fost incendiată şi parţial distrusă de legionarii romani în timpul celui de al doilea război daco-roman.
 646x404

Fortificaţiile din piatră, ridicate de coloniştii saşi şi regalitatea maghiară „S-a presupus că ridicarea celei mai vechi părţi a cetăţii medievale a avut loc în perioada 1211–1225, cât a durat stăpânirea cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei, iar după alungarea cruciaţilor, cetatea din lemn şi pământ a fost reconstruită sau transformată în una din piatră de coloniştii saşi sau regalitatea maghiară“, ne povesteşte directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov. Deşi nu există documente sau dovezi arheologice care să indice această origine romantică, totuşi, fortificarea colinei încă din antichitate, sarcinile militare primite de comunitatea săsească din Ţara Bârsei, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, sunt argumente importante care să susţină teoria existenţei unei cetăţi anterioare primei sale menţiuni cronicăreşti (1335).
627x0
În timp ce Ţara Bârsei a fost pustiită, a rezistat invaziilor tătare Cronicarul Simon Massa (1536–1605) susţine că în timpul invaziei tătarilor din 1335, când Ţara Bârsei a fost pustiită în întregime, Cetatea Râşnov, „aşezată pe un munte înalt” a rezistat asediului inamic şi a salvat vieţile locuitorilor refugiaţi între zidurile sale. În 1345, cetatea rezistă la o altă invazie tătară. Joseph Teutsch (1702–1770) susţine că „la 1345, s-a întâmplat a treia năvală a tătarilor, care au trecut prin Ciuc şi Ţara Secuilor şi mai departe în Transilvania. Au pustiit totul, au dărâmat castelele, mai cu seamă în Ţara Bârsei, afară de Braşov şi cetatea Râşnovului, au prins oameni şi au jefuit totul, ca să le care cu ei”. În anul 1421, a avut loc primul asediu otoman al fortificaţiei din Râşnov. Se pare că turcii au ridicat destul de repede asediul şi s-au îndreptat spre Braşovul încă nefortificat, pe care îl distrug. Turcii au mai asediat, fără succes, cetatea Râşnovului şi în campaniile din 1436 şi 1441.
646x4042
Armele de foc nu au fost de folos Prima menţiune documentară despre aprovizionarea cetăţii Râşnov cu arme de foc datează din anul 1520. Peste doi ani, în 1522, prin intermediul Braşovului, râşnovenii au cumpărat din nou arme, două archebuze necesare cetăţii, plătite cu 10 florini. Însă arsenalul din cetate s-a dovedit insuficient în 1529, când armata domnitorului Petru Rareş, venită în sprijinul principelui Transilvaniei, Ioan Szápolya, a ocupat Ţara Bârsei şi a incendiat Cetatea Râşnov. Marele dezavantaj al locuirii cetăţii îl constituia lipsa alimentării cu apă. Tradiţia afirmă cum că multă vreme apa a fost adusă dinspre pantele de nord-est ale Dealului Cetăţii. Când asediile se prelungeau, iar rezervele de apă erau pe sfârşite, refugiaţii din cetate ieşeau noaptea pe poarta principală şi aduceau lichidul vital de la un izvor ştiut numai de ei.
646x4043
Asediul din 1612, încheiat nefericit pentru râşnoveni prin predarea cetăţii principelui Gabriel Bathory, a dovedit necesitatea săpării unei fântâni. Fântână adâncă de 145 de metri Deşi există o „legendă”, lansată în anii 1970, cu amenajarea fântânii de către doi prizonieri turci, cărora li s-a promis eliberarea la terminarea lucrării, este sigur că fântâna medievală a fost opera unor meşteri, pietrari şi dulgheri, tocmiţi de primăria Râşnovului. „Lucrările au început a doua zi după sărbătoarea religioasă a «Înălţării Domnului» a anului 1623 şi s-au încheiat în iulie 1640, când s-a dat de apă. Fântâna avea o adâncime de 146 m (adică cam cât ar avea un bloc de 50 de etaje – n.a). La început, puţul a fost săpat de doi meşteri din Făgăraş, Baltres şi Andreas. În socotelile privitoare la amenajarea fântânii sunt notate materialele cumpărate, banii plătiţi meşterilor, dar şi alimente.
Saşii au interzis românilor să cumpere locuinţe în interiorul fortificaţiei Fântâna, reamenajarea unor turnuri cu spaţii de locuire şi căsuţele, unele cu funcţie marcată istoric (şcoala, Turnul preotului, Turnul castelanului, locuinţa trabanţilor), gruparea căsuţelor în mici „cartiere”, departajate de străduţe, pasaje şi o piaţă, conferă cetăţii Râşnov statutul unui târg fortificat. „Cetatea Râşnov nu a fost o simplă cetate de refugiu, folosită doar atunci când era semnalat un pericol iminent. Cheltuielile necesare amenajării caselor din cetate sunt justificate numai de o prezenţă îndelungată a comunităţii râşnovene între zidurile cetăţii. Aşa se explică şi sobele cu cahle din căsuţe, care demonstrează locuirea în cetate şi iarna, şi planul căsuţelor, tipic pentru casele burgului medieval, cu parterul folosit pentru atelier, depozit, dar şi locuire şi etajul ocupat, în general, numai pentru locuire“, explică Pepene. Pe de altă parte, este evident că nu toţi râşnovenii aveau proprietăţi în cetate, existând o serie de decalaje sociale chiar în rândul saşilor. În plus, comunitatea românească, cu o organizare distinctă de a saşilor, nu avea dreptul să cumpere clădiri în cetate şi nu se poate şti nici măcar dacă vecinii saşi permiteau românilor să se refugieze în spatele fortificaţiilor atunci când inamicul se apropia de Râşnov. Incendiul din 1718 a distrus magaziile cu grâne şi slănină În secolul al XVIII-lea, prin diminuarea pericolului invaziilor militare, se înregistrează o scădere a interesului comunităţii râşnovene pentru întreţinerea cetăţii medievale. La pierderea funcţiei militare, se adaugă şi câteva evenimente nefericite care au distrus o bună parte din târgul fortificat. La 29 august 1718, în cetate a izbucnit un incendiu, în care au ars căsuţe-depozit cu proviziile de grâne şi slănină, iar la 26 octombrie 1802, un cutremur a distrus o parte din turnuri şi a grăbit transformarea cetăţii părăsite într-o ruină. Paşoptiştii şi holera i-au ascuns pe râşnoveni în Cetate Totuşi, în timpul revoluţiei din 1848-1849, râşnovenii au preferat să se refugieze cu avutul lor în spatele zidurilor cetăţii, speriaţi atât de armatele revoluţionarilor maghiari, cât şi de holera care apăruse în târg şi omorâse 46 de râşnoveni. În vara anului 1848, grădina cetăţii a fost folosită şi ca loc de instruire a gărzii naţionale săseşti, conduse de notarul J. Zigler.
Botezul focului a fost în luptele de pe Olt, cu secuii, iar prima victimă săsească a revoluţiei din 1848 a fost tocmai un „miliţioner” din Râşnov. Paznicul Cetăţii trebuia să tragă clopotul în caz de incendiu, la culcare şi la deşteptare Încă din secolul al XIX-lea, între funcţionarii Primăriei Râşnov apare şi paznicul cetăţii. În 1934, „Regulamentul de funcţionare al Primăriei Râşnov” prevedea: „Păzitorul de cetate are în sarcina sa paza de zi şi de noapte, pentru a semnala cazurile de incendiu în comună şi pe hotar. Alarma o semnalează prin tragerea clopotului de la cetate. El este dator a trage clopotul seara şi dimineaţa pentru semnalarea culcării şi deşteptării locuitorilor. În timpul de la 1 martie până la 1 octombrie, seara la ora 9 şi dimineaţa la 4, iar în timpul până la 1 martie la ora 8 seara şi la ora 4 dimineaţa. Pentru constatarea prezenţei în serviciu în timpul nopţii este obligat ca la fiecare oră să bată în tobă prin atâtea bătăi câte ore sunt. La serbarea căsătoriilor religioase la biserica evanghelică luterană, va anunţa începutul şi sfârşitul ceremoniei prin tragerea clopotului şi baterea tobei deodată”.

Făcută cadoul lui Carol al II-lea, luată de comunişti ca „bun al întegului popor“ În 1910, Cetatea Râşnov a fost înregistrată şi în Cartea Funciară ca proprietate a comunei Râşnov (Gemeinde Rosenau). De la înregistrarea din 1910 până în prezent, în Cartea Funciară, pentru cetatea Râşnov nu s-au făcut alte notificări, deşi, în perioada interbelică, râşnovenii s-au străduit să o transforme în reşedinţă regală, printr-un act de donaţie în favoarea regelui Carol al II-lea al României, iar în timpul regimului comunist, monumentul istoric, considerat „bunul întregului popor”, a fost administrat de către Muzeul Judeţean Braşov. După revoluţia din Decembrie 1989, cetatea a ajuns în mâinile unui investitor italian, care mai mult a distrus decât a făcut bine. După ani de procese şi ameninţări, fortificaţia a revenit comunităţii. Avum, Cetatea Râşnov este printre cele mai vizitate zece obiective istorice din România şi are cea mai bogată agendă culturală din ţară.

Citeste mai mult: adev.ro/nn7gi5

Lasă un răspuns